Primul ajutor în caz de incendiu

1.Introducere.Generalităţi.
2.Produsele degajate în urma arderii
3.Efectele incendiilor asupra vieţii şi sănătăţii
4.Primul ajutor în cazul arsurilor
5.Primul ajutor in cazul intoxicaţiilor

1. Introducere.Generalităţi
Incendiul este un fenomen complex, care poate provoca pierderi de vieţi omeneşti şi distruge valori materiale, uneori incalculabile. Nu rare sunt cazurile când unele incendii s-au transformat in catastrofe aducând oamenilor multe necazuri si suferinţe ce cu greu au putut fi uitate.
Incendiile ar putea fi prevenite dacă se acţionează cu mai multă fermitate de către toţi factorii de educaţie de la toate nivelurile de învăţământ preşcolar şi primar astfel încât începând de lşa vârste fragede toţi copii să ştie cum să procedeze în cazul producerii unui incendiu, să nu genereye chiar ei un incendiu din dorinţa de a se juca sau din impulsul necontrolat de a vedea ce se întâmplă, toate acestea având drept finalitate evitarea producerii de pierderi de vieţi omeneşti sau bunuri materiale.

2. Produsele degajate în urma arderii
Produsele de ardere şi de descompunere care reyultă pe timpul incendiilor sunt, în genereal, părţi componente ale fumului, flăcări şi o serie de gaze ca produse de ardere. Fumul ca produs vizibil al majorităţii produselorde aredere este format din particule nearse a materialului care arde, din vapori şi gaze, care dau un colorit caracteristic, miros şi gust.
În raport de culoare fumului, de miros şi gust se poate stabili natura materialului care arde. Astfel, dacă fumul este alb înseamnă că conţine vapori de apă. Fumul cenuşiu către negru provine din arderea lemnului, iar dacă este cenuşiu înseamnă că lemnnul a fost gudronat. Fumul alb-negru cu acţiune neiritantă este emanat pe timpul arderii hârtiei, paielor şi fânului. Fumul negru se degajă pe timpul arderii gudronului, asfaltului, petrolului, benzinei,şi altor produse petroliere. Fumul cenuşiu înţepător, cu miros neplăcut provine din arderea ţesăturilor. Fumul galben-brun se degajă pe timpul arderii combinaţiilor de ayot şi este foarte toxic. Un gust astringent, dulce sau amar, un miros de usturoi, de băuturi alcoolice, înţepător şi de migdale, o culoare albastră, albă, galbenă, sau de alt fel, indică prezenţa în fum a unor substanţe toxice.
Culorile de albastru, alb, galben, ca şi gustul fumului de dulceag şi amar indică prezenţa în el a unor substanţe otrăvitoare.
În compoziţia fumului intră şi unele produse gayoase, de ardere, precum şi produsele de distilare uscată. Produsele arderii cuprind substanţe gazoase, lichide şi solide, fornmate în procesul de ardere. Dintre acestea fac parte bioxidul de sulf, oxizii de azot, acidul cianhidric, acroleina, fosgenul, clorul, etc.

3. Efectele incendiilor asupra vieţii şi sănătăţii
Produsele de ardere degajate în timpul unui incendiu au acţiune toxică asupra oamenilor. Căldura absorbită de produsele de ardere şi de mediul înconjurător, determină evoluţia temperaturii incendiului care face posibilă propagarea incendiului aducând cu sine pericolul de prăbuşire a construcţiei, constituind în acelaşi timp un mare pericol pentru viaţa oamenilor şi creeayă dificultăţi în stingerea incendiului.
Toxicitatea unor gaze rezultate prin ardere poate provoca efecte minore asupra organismului uman , aceste într-o concentraţie mai mare pot provoca moartea instantanee. Astfel bixidul de carbon este letal la o concentraţie de 9% (162,0 mg/l), iar la o concentraţie de 30% în volum produce moartea în 30 de minute. Bioxidul de sulf este un gaz incolor, sufocant, toxic. Monoxidul de carbon are acţiune letală la o concentraţie de 0,50% (6 mg/l). Asupra organismului provoacă forme grave de intoxicaţie prin blocare hemoglobinei din sânge şi formarea carboxihemoglobine. La o concentraţie de 0,01% apar dureri de cap, intensificarea respiraţiei. La 0,05% apar dureri mari de cap, tulburări de vedere, auditive, digestive. La 0,10% apare acceleraţia respiraţiei şi a pulsului, cu tulburări cardiace. La 0,20% apare coma şi moartea. La o concentraţie de 0,5% apare moartea instantanee.
Bioxidul de azot la o concentraţie de 100 – 300 ppm, produce iritaţia căilor respratorii superioare, urmată de (2- ore de linişte înşelătoare, după care apar simptome grave: cianoză, asfixie, comă, colaps cardiac.
Inhalarea unei cantităţi mari, de 500-5000 ppm duce la moartea în câteva secunde provocând edem acut.

4. Primul ajutor în cazul arsurilor
Arsurile reprezintă leziunile care se pot produce din cauza:
• Căldurii uscate : soare, iradiaţii, flacără;
• Căldurii umede : vapori, lichide înfierbântate;
• Agenţilor chimici : acizi, baze;
• Electricităţii;
• Trăsnetului.
Simptomatologie: în funcţie de profunzimea lor, arsurile au fost calificate în grade, astfel:
 Arsurile de gradul I: înroşirea pielii, durere vie;
 Arsurile de gradul II: flictene ce lichid, durere vie;
 Arsurile de gradul III: filctene cu conţinut sanguinolent însoţite de zone hemoragice şi altele albe nehemoragice;
 Arsurile de gradul IV: în care sunt afectate ţesuturile în profunzime şi care se reyintă sub forma de escare.

Gravitatea arsurii depinde de:
o Gradul arsurii;
o Suprafaţa afectată;
o Localizarea arsurii (faţă, gât, abdomenul inferior)
o Complicaţiile supra adăugate: inconştienţă, stop cardio-respirator, fracturi, hemoragii, arsuri interne prin inhalare;
o Vârsta, sexul (copiii, bătrânii şi femeile suportă mai greu).
MĂSURI IMEDIATE:
a. De cel ce a luat foc: se va degaja rapid de la locul incendiului fără a fugi, se va rostogoli pe jos şi îşi va scoate hainele. Dacă poate va lua măsuri de stingere a focului.
b. De cel ce acordă primul ajutor în funcţie de posibilităţi:
• Va proceda la stingerea focului şi apoi va degaja victima;
• Va degaja victima, o va ajuta să se rostogolească sau o va acoperi cu o patură sau haină pentru a înăbuşi flăcările şi o va evacua din locul incendiului.
SALVATORUL VA AVEA GRIJĂ SĂ NU IA FOC EL ÎNSUŞI.
NU folosiţi pentru stingere flăcărilor care au aprins victima:
• Apă dacă este în cantitate mică;
• Nisipul şi soluţia de stingător.
Măsurile de prim ajutor vor urmări:
 Resuscitarea cardio-respiratorie (dacă este cazul);
 Combaterea durerii (una, două fiole de Algocalmin);
 Tratarea sumară a a arsurilor:
Arsurile de gradul I:
 Se expun la apă curgătoare rece 20-30 de minute (dacă este posibil);
 Se tamponează cu alcool sanitar;
 Zona afectată nu se pansează.
Arsurile de gradul II,III,IV:
 NU se sparg flictenele;
 Se acoperă porţiunile arse cu comprese sterile (dacă avem), bucăţi de pânză sau cearşaf şi se trage o faşă fără a strânge.
 Evacuarea rapida a arsului: în maximum 60 de minute de la producerea accidentului considerându-se că după două ore se pot produce modificări ireversibile generale.
CE TREBUIE FĂCUT:
 NU dezbrăcăm forţat arsul;
 NU desprindem fragmentele de haine sau substanţe topite care s-au solidificat (smoală, metale, etc.)
 NU folosim pentru pansare: albus de ou, grăsimi, miere, pudră de sulfamide, coloranţi (albastru de metilen sau violet de genţiană).

5. Primul ajutor în cazul intoxicaţiilor
În mediul înconjurător, există o serie de factori de mediu, din care unii pot avea o acţiune negativă asupra omului. În organism, substanţele toxice pot pătrunde pe una din cele trei căi:
a) Respiratorie (cea mai frecventă) în cazul gazelor şi vaporilor toxici, a pulberilor (aerosoli) etc.;
b) Digestiva, foarte importantă pentru multe substanţe şi se produce atât cu ocazia alimentaţiei (prin alimente contaminate sau mâini murdare), cât şi prin înghiţirea materialului iniţial respirat, care, din căile respiratorii, revine în faringe şi este înghiţit. Factorii de igienă individuală au o importanţă considerabilă pentru suprimarea acestei căi;
c) Cutanată, pentru substanţele care pot patrunde prin pielea intactă (de obicei prin glande sebacee, foliculie, etc.), cale valabilă în special pentru anumite lichide.
Intoxicaţia acută cu oxid de carbon poate fi des întâlnită deoarece acesta este unul din principalii coponenţi ai gazelor rezultate în urma arederii atunci când acesta se face incomplet. În cazul concentraţiilor foarte ridicate, are loc o intoxicaţie supraacută. Intoxicatul prezintă moleşeala exagerată, slabiciune musculară extremă, apatie imediată, pierdere a conştiinţei, convulsii, pierderea urinei şi a materiilor fecale (simulând o criză de epilepsie). Urmează dispariţia completă a respiraţiei (apneea). Moartea poate survenii în câteva secunde. În concentraţii mai puţin ridicate, se produce intoxicaţia acută cu următoarele semne: dureri de cap, în special, în regiunea frunţii bolnavul având senzaţia de apăsare, apoi senzaţia de pulsaţie în regiunea tâmplelor. La acestea, se adaugă o stare generală proastă cu moleşeală, slăbiciune musculară, senzaţie de greutate în corp, ameţeli, greţuri, varsături. După acesta urmează alterarea vederii, apoi tulburarea auzului şi – în final – pierderea conştiinţei.
Primul ajutor trebuie acordat cât mai repede posibil (de rapiditatea cu care se acţionează, depinde viaţa accidentatului).
În caz de intoxicaţii supraacute, în care accidentatul este în comă (nu mai respiră sau respiraţia este superficială), se procedează în modul următor:
• Accidentatul este scos din mediul toxic, având grijă să se ia toate măsurile ca salvatorii să se intoxice şi ei;
• Se începe imediat administrarea oxigenului 100% cu masca sub presiune operaţie care trebuie repetată cel puţin încă 30 de minute după revenirea respiraţiei spontane.
Dacă intoxicatul nu respiră, se va practica respiraţia artificială. Nu se va întârzia începerea respiraţiei artificiale sau a oxigenoterapiei, pentru a se transporta accidentatul la dispensar sau pentru a aştepta sosirea unui dispozitiv de respiraţie. Respiraţia artificială se va efectua imediat după scoaterea accidentatului din mediul toxic. După revenirea respiraţiei spontane, accidentatul va fi ţinut în repaus absoult într-o încăpere bine aerisită cu temperatură în jurul a 18 – 20 grade celsius bine învelit, pentru a evita scăderea temperaturii corpului.
Nu se va administra carbogen (amestec de oxigen cu bioxid de carbon).
Nu se vor administra:
 Cofeină, pentazol (măresc necesitatea de oxigen);
 Calmante (luminal carbaxin) care micşorează activitatea centrului nervos al respiraţiei;
 Albastru de metilen, considerat în trecut ca antidot în intoxicaţia acută cu oxid de carbon. Azi se ştie că acest medicament micşorează activitatea centrului respirator din creier;
Şi în cazul intoxicaţiilor acute fără pierderea conştinţei, se va proceda ca mai sus, (degajarea victimei, desfacerea veşmintelor, administrarea oxigenului). Bolnavul va fi ţinut în repaus, iar apoi va fi transportat la spital.