Ursul brun ( Ursus arctos )

[Doar administratorii au dreptul sa vada aceasta imagine]
Nu este mamifer mai bine cunoscut in popor decat ursul ( Ursus arctos ). Este animalul care ne-a inflacarat imaginatia inca din timpul copilariei si nu este copil care sa nu fi auzit macar o data povestea ursului pacalit de vulpe scrisa de Ion Creanga sau nenumaratele povesti vanatoresti care il au ca personaj principal. Din acest motiv ramanem oarecum cu o imagine putin deformata despre urs, cum ca ar fi un animal usor de pacalit, prostut, lenes si greoi. Realiatea insa este alta.
Desi suntem tentati sa credem ca ursul este un animal care poate trai numai la munte, nu este deloc asa. De-a lungul tipului el a trait chiar si in Delata Dunarii. Din cauza exploatarilor agricole, a defrisarilor si a pagubelor pe care le provoca crescatorilor de vite ursul brun a disparut de mult din zonele zoase si s-a retras in zonele de munte unde prefera padurile greu accesibile.

Atunci cand il vedem prima data ne dam seama ca ursul nu prea are nimic in comun cu imaginea ursuletului din benzile desenate sau din povestile pentru copii. Vom avea in fata cel mai mare animal de prada care traieste la noi si il vom privi cu teama si admiratie deopotriva. Ursul brun este un animal salbatic deosebit de puternic, cu musculatura excesiv dezvoltata, mai ales in zona cefei si spatelui. Capul este lat si masiv cu dinti puternici, de o configuratie specifica mamiferelor omnivore: canini puternici si molari rotunjiti. Picioarele sunt lungi, puternice si musculoase. Ursul pare ca merge greoi pentru ca el calca pe toata talpa si nu pe varfuri. Labile sunt prevazute cu gheare, neretractile, mai lungi la membrele anterioare.

Ursul are o blana foarte deasa, cu doua randuri de peri : puful si spicul. Blana a fost mereu foarte apreciata de om, acesta fiind unul din motivele vanarii sale excesive. Culoare ursilor este bruna inchis dar cu variatii mari spre roscat sau chiar spre negru.

Cele mai dezvoltate simturi ale ursului sunt mirosul si auzul. Se spune despre el ca daca are vantul in fata poate simti un om de la 400-500m. Sunt calitati care il ajuta mult si in depistarea prazii si a surselor de hrana.

Hrana ursului este omnivora. Desi este considerat un pradator, ursul nu traieste numai cu carne. Mananca cu mare placere frucetele de padure ca zmeura, murele, afine, coacaze si este in stare sa sufere intepaturile albinelor pentru a gusta din mierea cea dulec. Nici jirul, ghinda, perele, merele padurete, ciupercile nu-i displac. Toamna are un apetit deosebit si are grija sa-si mareasca rezervele de grasime pentru perioada grea care urmeaza.

Uneori ursul ajunge si prin stani (sau poate ca stanile ajung in zona lui) de unde fura cate o oaie. Nu este la fel de stricator ca lupul insa daca acest lucru devine un obicei poate provoca pagube insemnate. Ciobanii de munte se confrunta des cu aceasta problema si nu prea il au la inima.

De cum vine zapada, ursul isi cauta un barlog sub o stanca sau oriunde crede el ca poate hiberna. Se face covrig, isi vara nasul in blana si doarme cat e iarna de lunga.

Se estimeaza ca astazi sunt in Romania aproximativ 6000 de ursi bruni - jumatate din populatia Europei. Este un lucru cu care ne putem mandri dar nu trebuie sa uitam ca acest animal traieste sub o amenintare continua. Restrangerea arealului favorabil precum si izolarea zonelor in care ursii traiesc pot afecta continuitatea acestui simbol al vietii salbatice din Romania. In momentul de fata este permisa vanatoarea la ursi doar cu autorizatie speciala.