Comportarea în caz de incendiu

1. Incendiu si fazele sale.
2. Factori care influenţează evoluţia incendiului.
3. Anunţarea operativă a incendiilor.
4. Posibilitaţi de salvare în caz de incendiu.

1.incendiu si fazele sale.

Incendiul este un proces complex de ardere, cu evoluţie nedeterminată, incluzând şi alte fenomene de natură fizică şi chimică (transfer de caldură, formarea flăcarilor, schimbul de gaze cu mediul înconjurător, transformări structurale produse în materialele de construcţie si elementele de rezistenţă etc.).
Pentru definirea noţiunii de incendiu sunt necesare urmatoarele elemente care acţionează între ele:
 Existenţa substanţelor şi/sau materialelor combustibile şi acţiunea unor surse de aprindere;
 Iniţierea şi dezvoltarea necontrolată în spaţiu şi timp a procesului de ardere;
 Necesitatea unei intervenţii organizate în scopul întreruperii şi lichidării prodesului de ardere;
 Producerea de pierideri în urma arderii, constând în vieţi omeneşti, bunuri materiale, degradarea mediului înconjurător sau de altă natură.
Prin urmare,nu orice ardere constituie un incendiu. De exemplu, nu sunt incendii:
- Arderea produselor in cuptoare sau alte instalaţii similare;
- Unele aprinderi rezultate în urma funcţionarii instalaţiilor electrice;
- Arderea sub control a gunoaielor, ierburilor etc.;
- Fumigaţii care nu necesită intervenţii de stingere etc.;
Datorita evoluţiei aleatoare nu pot exista două incendii la fel, deci a căror evoluţie să fie paralelă. În dezvoltarea unui incendiu intervin numeroşi factori: forma si dimensiunile încaperii, sarcina termică, deschiderile spre exterior, natura si poziţionarea materialelor combustibile, locul şi modul de iniţiere a incendiilor, dispunerea încaperii în clădire etc. se poate totuşi considera că în evoluţia unui incendiu în interiorul unei încaperi intervin cinci faze:
1. Apariţia focarului iniţial. Este faza în care, datorită unor împrejurări favorabile, sunt puse în contact materialul combustibil cu sursa de aprindere, a cărei energie, acumulată în timpul perioadei de contact, duce la iniţierea incendiului.
2. Faza de ardere lentă. Această fază are o durată extrem de variată. Absentă în numeroase cazuri, ea poate dura câteva minute,ore şi în unele situaţii, chiar zile şi săptamani ( în cazul arderii mocnite). Durata acestei faze depinde de natura, cantitatea si modul de distribuţie a materialelor cobustibile în incintă, de dimensiunile şi amplasarea surselor de aprindere si de cantitatea de căldură transmisă de acestea,cu cât materialul combustibil se aprinde mai uşor, cu atât căldura degajată este mai mare şi propagarea are loc mai rapid. Aria de combustie este limitată la zona focarului (incendiu local).
Temperatura creşte relativ lent,fără a atinge valor importante. Arderea se propagă la materialele din vecinătatea sursei de iniţiere,care sunt termodegradate profund, dar nu distruse complet. Din descompunerea materialelor se degajă gaze care se acumulează în atmosfera ambiantă şi formează cu aerul un amestec combustibil, precum şi gudroane, care contribuie la propagarea incendiului.
3. Faza de ardere lentă. In această fază , arderea se propagă la toate obiectele învecinate cu focarul, având aerul necesar încă în cantitate insuficientă. Datorită diferenţei de densitate şi curenţilor de convenţie, gazele calde mai uşoare se acumulează sub tavan şi ies din incintă pe la partea superioară a deschiderilor, fiind înlocuite de un curent de aer rece care pătrunde prin partea inferioară. Există un anumit nivel în deschideri –planul neutru – deasupra căruia gazele calde ies in permanenţă.
Radiaţia devine principalul factor al transferului de căldură, în principal prin stratul de gaze fierbinţi şi fum acumulat sub tavan, propagând incendiul, şi , în tone mai indepartate de focar, prin încalzirea materialelor din aceste zone la temperatura de aprindere. Natura şi finisajul pereţilor joacă un rol determinant datorită aportului suplimentar însemnat de radiaţie termică ( radiaţie reciprocă între pereţi). Temperaturile în diferite puncte ale incintei diferă mult unele faţă de altele în acelaşi moment, suferind importante şi rapide fluctuaţii.
4. Faza de ardere generalizată. Arderea se generalizează în întreaga incintă. Temperaturile se uniformizează spre valori maxime, transferul de căldură prin radiaţie devenind net preponderent. In cursul acestei faze, structurile de rezistenţă sunt cele mai afectate de incendiu: se fisurează şi se dislocă pereţii, se largesc deschiderile etc., având ca urmare propagarea incendiului în incintele alăturate şi apoi în întreaga clădire.
Regimul de ardere se stabilizează şi este condiţionat fie de suprafaţa materialelor combustibile, fie de dimensiunile deschiderilor, deci de regimul admisiei aerului.
5. Faza de regresie. În cursul acestei faze, temperatura încetează să mai crească, apoi începe să scadă datorită epuizării combustibilului, dar scăderea nu este bruscă, acţionând în continuare distructiv asupra structurilor.

1. Factorii care influenţează evoluţia incendiului.

Mobila de stil vechi se bazează pe suporturi robuste din lemn masiv, tapiţerie din materiale naturale (piele, lână, bumbac), cu materilale de umplutură de origine animală sau vegetală( păr de animale, pene, fulgi, iarbă de mare). Acest tip de mobilă este dificil de aprins. De regulă, pot avea loc arderi mocnite, iniţiate, de regulă, de la resturi de ţigări. O astfel de ardere mocnită, dacă este susţinută de ventilaţie, se poate transforma în ardere cu flacără după circa 2 ore. Chiar aprinsă de la o sursă tip flacără, mobila tradiţională va continua să ardă sub formă mocnită. Într-o încapere de dimensiuni normale, oxigenul din atmosferă asigură o ardere cu flacără de cca. o jumătate de oră, dacă uşile şi ferestrele rămân intacte.
Mobila de stil modern, confecţionată în ultimii ani,este de tip uşor, din lemn cu densitate mică, PAL sau PFL cu umplutură din spumă de poliuretan, cu materiale plastice înlocuitori de piele etc., indiferent de sursa de aprindere sau de locul focarului, dacă focul ajunge la un astfel de obiect, incendiul se va intensifica.
Covoare si mochete. Propagarea flăcarii pe orizontală, la nivelul pardoselii, nu constituie forma principală de propagare. Un covor din lână rezistă chiar la conditii severe de ardere şi nu are o viteză mare de propagare a flăcarii pe suprafaţă. Covoarele şi mochetele moderne din fibre acrilice, polietilenă, polipropilenă, în special cele cu suport din latex, pot propaga rapid incendiul. Astfel de materiale au şi tendinţa de aprindere spontană într-un câmp radiant generat de stratul de gaze de ardere de sub plafon, inducând temperaturi ridicate la nivelul pardoselii, unde, de regulă, temperaturile sunt mai mici.
Finisajele combustibile din lemn, placaj, PAL, des întalnite în ultima vreme, contribuie la o propagare mai rapidă a incendiului. Configuraţia clădirii sau compartimentului poate aduce indicii asupra căilor de propagare a incendiului. Astfel, scări interioare sau structuri tip coş pot favoriza evoluţii rapide ale incendiului.

2. Anunţarea operativă a incendiilor

În localizarea şi lichidarea rapidă şi fără pierderi a incendiilor, un rol deosebit îl are anunţarea operativă a incendiului la subunitatea de pompieri militari.
Nu fără temei se spune că în primele secunde începutul de incendiu se stinge cu o cană de apă, apoi cu o găleată şi mai târziu se ajunge la autopompe –cisterne sau se stinge cu mare dificultate.
Deşi la prima vedere s-ar păreacă anunţarea incendiilor nu ridică probleme deosebite, că ea poate fi realizată operativ, totuşi în unele situaţii es se face cu mare întârziere. Aceasta deoarece cel care observă incendiul în loc să-l anunţe imediat pompierii militari, prin mijloace aflate la îndemână – telefon, clopot, toacă, sonerie, sirenă, avertizor, agent, etc. – a căutat să stingă singur începutul de incendiu, în unele cazuri fără mijloace suficiente şi cu destulă stângăcie.
Practica a dovedit că anunţarea nu este suficientă nici atunci când este lăsată pe seama persoanelor în vârstă, a bolnavilor şi copiilor care ori dau date eronate, ori nu sunt în măsură să transmită anunţul corect. Mai apar cazuri când datorită insuficienţei supravegheri, îndeosebi noaptea, incendiile izbucnite în spaţii închise sunt observate foarte târziu, se anunţă abia atunci când apar semne exterioare (fum, flacari prin ferestre sau acoperisuri) si cand arderea se gaseste intr-o faza foarte inaintata. Anuntarea telefonica se face la numarul de telefon 981 intotdeauna mentionandu-se precis: adresa unde a izbucnit incendiul; ce arde; numele celui care face anuntarea numarul postului telefonic de la care se face anuntarea. Persoana respectiva nu trebuie sa paraseasca telefonul pana cand telefonistul subunitatii sau unitatii de pompieri militari nu confirma primirea anuntului de incendiu.
In localitatile unde nu sunt subunitati de pompieri militari, in caz de incendiu se vor anunta serviciile publice de pompieri civili, iar unde acestea nu exista se va utiliza telefonia mobila pentru a se anunta cea mai apropoiata subunitate de pompieri militari. Anuntarea se poate face prin telefon, numarul serviciului de pompieri- civili trebuind sa fie bine cunoscut de catre cetateni – sau prin alte mijloace (clopot, toaca, sirena, etc.). in cazul in care nu se poate folosi nici unul din mijloacele anumite, atunci anuntarea se va face chiar de catre persoana care a observat incendiul sau de alta, deplasandu-se rapid cu bicicleta, calare, etc, pana la sediul serviciului de pompieri civili.
Rapiditatea si eficacitatea interventiilor depinde nemijlocit de cunoasterea de catre toti cetatenii a modului de anuntare a incendiilor la unitatile si subunitatile de pompieri militari, iar acolo unde exista la serviciile publice de pompieri civili.

3. Posibilităţi de salvare în caz de incendiu
În cazul în care în urma producerii unu incendiu una sau mai multe persone se află în imposibilitatea de a se salva, acestea trebuie să conştientizeze faptul că în cel mai scurt timp echipele specializate ale pompierilor militari vor începe căutarea lor. Pentru aceasta ei vor trebui să îşi facă simţită prezenţa în spaţiile incendiate şi a celor inundate cu fum prin unul din următoarele moduri:
 Fluturarea unui material vizibil la una dintre ferestrele alăturate celor incendiate;
 Ieşire în balcoane sau chiar în partea superioară a clădirilor pe terase, de unde să poată fi salvate de către pompierii militari;
 Atunci când nu există alte posibilităţi rămânerea acestora la nivelul pardoselii unde fumul şi gazele fierbinţi nu au aceeaşi intensitate şi acoperirea cu o pătură umezită sau ţinerea la nivelul nasului şi a gurii a unei batiste umede. În această situaţie se va marca locul unde aceasta se află stigând mereu pentru a putea fi auzită şi a fi localizată mai repede.
Nu se permite ascunderea în dulapuri sau alte spaţii închise de unde nu ar putea fi auzite sau chiar localizate.
În cazul în care persoanele surpirnse de incendiu se pot salva, acestea vor alege căile de acces cele mai scurte şi ferite de pericol, de regulă, ieşirile obişnuite, casele scărilor, deschiderile existente în construcţie. Scările de incendiu sau cele din dotarea subunităţilor de pompieri militari se folosesc numai în cazurile în care celelalte căi sunt ameninţate de fum şi flăcări ori sunt blocate de dărâmături sau deteriorate, folosire lor mărind pericolul de accidentare a celor care urmează să se salveze sau să fie salvaţi.