Stingerea incendiilor

I. MECANISMUL STINGERII FOCULUI
Prin procedeu de întrerupere a arderii sau de stigere a incendiilor, se întelege un proces fizic sau chimic, aplicat prin acţiuni succesive, care în final trebuie să conducă la încetarea arderii.
În prezent se folosesc 7 procedee de întrerupere a procesului de ardere. Alegerea unuia sau altuia, depinde de o serie de factori, cei mai importanţi fiind natura, situaţia şi mărimea incendiului, precum si proprietăţile substanţelor care ard.

1.Răcirea zonei de ardere
Este cel mai utilizat procedeu de stingere şi constă în introducerea unor substanţe aflate la temperatură joasă comparativ cu cea a incendiului, şi care au capacitatea de a prelua o parte din căldura necesară procesului de ardere.
Produsele de stingere indicate a se folosi în acest procedeu sunt: apa, zăpada, dioxidul de carbon sub formă de zăpadă carbonică.

2.Izolarea materialelor şi substanţelor combustibile de aerul atmosferic
Procedeul constă în izolarea materialelor care ard, faţă de aerul atomsferic, care întreţine arderea.
În acest fel, se reduce viteza de ardere şi respectiv degajarea de căldură.
Procedeul se utilizează în principal la stingerea incendiilor de lichide combustibile, fiind utilizate în acest scop spume, pulberi, prelate umezite.

3.Reducerea conţinutului de oxigen
Procedeul are la bază introducerea de substanţe care nu întreţin arderea în amestecurile de gaze-aer care participă la ardere, în scopul scăderii procentului de oxigen la valori mai mici de 15%.
Procedeul poate fi aplicat numai în spaţii relativ închise (tuneluri, subsoluri, etc.).
Ca produse de stingere se uitilizează dioxidul de carbon, aburul, apa pulverizată foarte fin.


4.Introducerea de inhibitori în spaţiile în care are loc arderea
Procedeul se bazează pe proprietatea unor substanţe actie, denumite inhibitori, de a încetini sau opri reacţia de ardere.
Ce agenţi de stingere, amintim înlocuitori de haloni (şi halonii cu aceeaşi proprietăţi, dar utilizare lor va fi foarte mult limitată, distrug stratul de ozon).

5.Reducerea temperaturii substanţelor aprinse, prin amestecarea maselor de lichid aprins
Din momentul în care un combustibilo lichid se aprinde, temperatura de la suprafaţa lui greşte până devine egală cu temperatura de fierbere, în timo ce temperatura straturilor de adâncime este scăzută. Prin amestecarea straturilor (cu ajutorul aerului sau gazelor inerte intreoduse sub presiune) se produce egalizarea temperaturii şi încetarea arderii la suprafaţă.

6.Folosirea substanţelor explozive
Procedeul este folosit pentru stingerea incendiilor de pădure care se dezvoltă cu violenţă, a celor de sonde în erupţie sau pentru rezolvarea unor cazuri deosebite.
Prin explozii controlate, undele de şoc formate, pot întrerupe procesul de ardere.

7.Îndepărtarea materialelor combustibile din zona e ardere
Aşa cum am precizat, fenomenul de ardere nu poate avea loc în lipsa materialelor combustibile, deci procedeul este folosit în principal pentru limitarea propagării incendiilor.
Pentru întreruperea procesului de ardere se pot folosi simultan, mai multe sintre procedeele descrise.
La o combinare a acestora însă, unul din ele este principal şi hotărâtor în acţiunea de stingere a incendiului.


II. PRINCIPALELE SUBSTANŢE STINGĂTOARE ŞI MIJLOACE UTILIZATE ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

În funcţie de natura materialelor sau substanţelor combustibile prezente în spaţiile afectate de incendiu, care pot fi implicate în procesul de ardere, incendiile au fost calificate astfel:
Clasa A – incendii de materiale solide, a căror combustie are loc în mod normal cu formare de jar (lemn, hârtie, materiale textile, rumeguş, cauciuc);
Clasa B – incendii de lichide sau solide lichefiate (benzină, petrol, alcool, lacuri, vopsele, uleiuri, ceară, parafină);
Clasa C – incendii de gaze (hidrogen, metan, acetilenă, butan, gaz de sondă);
Clasa D – incendii de metale (sodiu, potasiu, litiu, aluminiu, magneziu, zinc, titan).
Produsele de stingere sunt substanţe naturale sau obţinute prin diferite procedee tehnologice şi care intoduse în ona de ardere, creează condiţiile necesare pentru încetarea procesului de ardere.
Apa. Sub formă de compact, jet pulverizat, zapada are cea mai mare eficacitate în stingerea incendiilor în clasa A. Efectul de stingere a incendiului cu apă, se realizează în principal, prin răcirea materialului care arde, dar şi prin izolarea suprafeţei incendiate faţă de oxigenul din aer cât şi prin acţiune mecanică.
Fiind bună conducătoare de electricitate, apa nu se recomandă a fi utilizată la stingerea incendiilor în instalaţiile electrice sub tensiune.
De asemenea, în contact cu unele substanţe sau produse chimice (carbid, sodiu, potasiu) poate genera explozii sau degaja combustibile care intensifică arderea.

Spuma. Din punct de vedere al procedeului de obţinere spumele se clasifică în:
• Spumă chimică (utilizată tot mai rar);
• Spumă aeromecanică (fizică) – obţinută prin dispersarea unui gaz sub presiune (aer, azot) într-o soluţie apoasă de spumant.
Spre deosebire de apa care stinge cu prioritate prin efectul de răcire, spumele readuc evaporarea, izolarea combustibilului de flacără şi împiedică accesul oxigenului şi deci, reaprinderea.
Spumele se utilizează pentru stingerea incendiilor din clasa B, pentru cele din clasa A eficacitatea fiind diminuată comparativ cu cea a apei.
Spumele nu se utilizează pentru stingerea incendiilor la instalaţii electrice sub tensiune (pericol de electrocutare).
Pulberile sunt amestecuri de substanţe chimice solide, fin divizate, având unul sau mai multi componenţi principali şi o serie de aditivi pentru ameliorarea caracteristicilor de mobilitate şi depozitare.
Mecanismul stingerii incendiilor cu pulbere, se expică prin acţiunea de inhibare a reacţiilor în lanţ ale arderii.
Se recomandă folosirea pulberilor la stingerea practic a tuturor materialelor, a incendiilor de echipamente electrice sub tensiune, precum şi a incendiilor la temperaturi exterioare foarte scăzute.

Aburul. Efectul de stingere al aburului se bazează pe reducerea conţinutului procentual de oxigen (lao concentraţie de 35% a aburului într-o incintă, arderea încetează).
Se utilizează numai la instalaţii speciale de stingere.

Halonii sunt hidrocarburi halogente, care reacţionează cu produsele de ardere intermediare şi printr-o reacţie în lanţ, produc efectul de inhibiţie şi sting incendiul.
Din raţiuni ecologice, în prezent sunt înlocuiţi de substanţe care au acelaşi efect de stingere, dar nu atacă stratul de ozon.
Dioxidul de carbon (CO2) este folosit la stingerea incendiilor din clasele A, B şi C precum şi incendiilor de la instalaţiile electrice sub tensiune, permiţând stingerea prin două mecanisme: înlocuirea oxigenului şi răcirea mediului.

STINGĂTOARE. Primele mijloace de intervenţie în caz de incendiu sunt stingătoarele, dispozitive de stingere acţionate manual, care conţin o substanţă care poate fi refulată şi dirijată asupra unui focar de ardere, sub efectul presiunii formate în interiorul lui.

Calsificare:
1.După tipul substanţei de stingere:
• Cu apă pulverizată
• Cu spumă chimică
• Cu pulberi
• Cu dioxid de carbon
• Cu haloni.
2.După modul de transport:
• Portative (până la 10kg capacitate)
• Transportabile (pe roţi).