Cea de pe urma noapte a lui Mihai cel Mare de Dimitrie Bolintineanu

Ca un glob de aur luna stralucea
si pe-o vale verde ostile dormea;
Dar pe-un varf de munte sta Mihai la masa
si pe dalba-i mana fruntea lui se lasa.
Sta in capul mesei, intre capitani
si recheama dulce tinerii sai ani.
Viata noastra trece ca suava roua
Cand speranta dulce ne surade noua.
Astfel asta data viata lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsa raze dulci si argintoase;
Austrul le sufla coamele pletoase;
Capitanii toarna prin pahare vin
si in sanatatea lui Mihai inchin.
Dar Mihai se scoala si le multumeste
si luand paharul astfel le vorbeste
— ,,Nu va urez viata, capitanii mei!
Dimpotriva, moarte, iata ce va cei!
Ce e viata noastra in sclavie oare?
Noapte fara stele, ziua fara soare.
Cei ce rabda jugul s-a trai mai vor,
Merita sa-l poarte spre rusinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge bratul, iau de martur cerul!
Dar romanul nu va campuri fara flori,
Zile lungi si triste fara sarbatori.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboara
Aripile taie-i, ca ar vrea sa moara!
Astfel e romanul si roman sunt eu
si sub jugul barbar nu plec capul meu."